Dl Trandafir

 

Degradarea invatamantului sau ….degradarea umana ?

„…..Eu îl vedeam însă tot ca odinioară, nalt, bine legat, cu mustăcioara neagră pe care și-o tundea totdeauna scurt, zâmbind cu bunătate, încruntându-se cîteodată, insuflându-ne un respect nemărginit.

Toate patru clasele erau grămadite într-o odaie lungă. Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Când explica, ascultam toți; și istoriile minunate cu Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul le-am știut chiar din clasa întăia.
Mai cu seama explicațiile la istorie erau minunate. Pe sub tavanul scund al clasei treceau eroii altor vremuri în cununile lor de neguri. Îi urmăream înfiorat, auzeam parcă freamătul luptelor și, acasă, îi visam o noapte întreagă.
Uite, și acum mi se pare ca Domnu nostru a fost un om deosebit, îi scânteiau privirile și era și el mișcat când ne spunea despre mărirea stramosilor. Când făcea un semn cu mâna, (asa, într-o parte, parcă ridica o perdea de pe trecut, și eu vedeam tot ce spunea glasul lui… Și când mă gândesc bine, când judec cu mintea de-acum, când caut să adun unele fapte pe care atunci, copil, le treceam cu vederea, găsesc cu mirare că Domnu era un om foarte necăjit, hărțuit de administrație, că cu greu își ducea gospodăria lui, că venea de multe ori amărât, ca să ne dea cu dragoste învățătura de toate zilele… Dar atunci nu, n-avea altă grijă decât să ne spuie istorii mișcătoare. …..„

Cam așa mi-am imaginat și încă îmi mai imaginez ca sunt și vor fi amintirile despre invatatoarea sau invatatorul oricarui copil din lumea asta, din țara asta.
Ma trec fiorii când văd pe strada copii care striga exaltati : „ Uite-o pe doamna educatoare!”, sau „Uite-o pe doamna invatatoare!” Și ma gândesc ca acele doamne nu pot fi altfel decât mandre să se vadă încă iubite și apreciate pentru cine au fost și poate ca înca mai sunt.
Dar ma trec fiori și mai mari când în cabinet îmi intra copii de 4 ani, sau copii de 10-11 ani, abuzati fizic , traumatizati psihic de cele/cei care ar trebui sa ii educe cu drag și dibacie……..
Nu am să va fac o pledoarie despre ce înseamnă „a educa”, ci am să va prezint doua doua cazuri…..iar restul îl veți judeca singuri.
Cazul I. Hai să-i spunem……Maria….are 4 ani și jumătate, e maruntica ca o buburuza. Când a intrat în cabinetul meu avea ochii aproape rana de atâta plâns. „Plange în fiecare zi , de dimineața pana când merg după ea”, mi-a spus mama, „și nu mai știu ce sa fac și cum sa fac”.
„ Am retras-o de la gradi,la indicatiile educatoarei , care a spus ca nu încă pregătită pentru grădinița, sperand ca dacă va mai crește nu va mai plânge, dar nimic, parca este și mai rău „…..
După zile de evaluare, acasă, la cabinet și la gradi, după zile de terapie prin joc prin care am încercat sa aflam unde este defapt problema și cum sa invatam să ne adaptam mai bine….aflu ceea ce suspectam și intuiam. Una dintre „doamnele educatoare” ( care mai urma să fie și mama?!?! ), o teroriza în ultimul hal!!!! Da, micuta plangea și suferea….iar ea o „ajuta” sa sufere și mai mult.
O punea sa alerge prin toată grupa desculta, ca sa oboseasca, chipurile, ii punea o buline negre pe fata cu carioca , nu lasa pe nici un copil să se joace cu ea, ii spunea „Urlatica” și ii punea și pe copii sa ii spună tot așa, o amenința ca o duce în pădure și ca nu o va mai lasa pe mama ei să vină sa o ia, nu ii aprecia nici o activitate, ba mai mult ii le punea deoparte sa nu fie vazute, iar când nu mai suporta, o scotea , desculta sa stea pe hol, pe gresie ( sperand ca poate se va imbolnavi și va sta dracului acasă)……
Cazul II……… Hai să-i spunem Alex, are 11 ani și este în clasa a IV-a. Din clasa a III-a s-a schimbat invatatoarea, iar actuala, este o fosta invatatoare ,pensionata și chemata sa mai predea din lipsa de personal. Știu ca tânăra generație este o provocare continua a abilitatilor dascalilor și poate chiar a rabdarii….si totuși…..
Alex prezinta deja ceea ce se cheamă anxietate scolara, somatizand din greu cu stari de greață , tremurat,plus scaderea performantelor scolare. Motivul: este agresat de unul dintre colegi, iar d-na invatatoare nu îl baga în seama, îl considera un mincinos, etc. etc… Iar ca meniul să fie complet….l-a plesnit peste fata și terorizat….
Înțeleg ca elevii nu mai sunt ce-au fost cândva, știu ca nivelul agresivitatii a crescut enorm de mult , cel puțin la noi în țara, și hai sa spun ca ma străduiesc sa înțeleg ca dascalul nu de puține ori este depășit de situație.
Dar ca sa ajungi sa te bucuri când unul îl agreseaza pe celălalt, sau sa întorci spatele și sa te faci ca nu vezi, și mai mult sa ajungi sa plesnesti și în ziua de astăzi copiii când, iertat să-mi fie plesnesc librariile și bibliotecile de cărți de pedagogie și de psihologie ( ca presupun ca pe acolo ar trebui sa treacă un dascal măcar din când în când), și când ești obligat sa te formezi continuu prin tot felul de cursuri , tu vii și te comporți ca un nemernic cu sufletele acestor copii, nu-ți pot găsi nici o scuza.
Nici ca și părinte, nici ca și dascal, și cu atât mai puțin , nici ca și psiholog……..
Câte trebuie să se mai întâmple pentru ca voi, părinții și de ce nu noi, ca și societate , sa luam ATITUDINE și sa NU MAI TOLERAM așa ceva ???????